Loading
 

Biografie

Primii ani

    Pe 30 martie 1852, mama pictorului, Anna, a dat naștere la un copil căruia i-a pus numele Vincent-Willem. S-a născut mort și a fost înhumat în micul cimitir din Zundert, unde încă i se mai poate vedea mormântul. Pierderea primului copil i-a afectat profund pe pastor și pe soția sa. Dar exact peste un an, pe 30 martie 1853, s-a născut un alt fiu căruia i-a fost dat același prenume. Acest copil a urmat școala locală de cadre didactice și casa parohială pentru educație religioasă între 1861 și 1864.

    La vârsta de 12 ani a fost trimis la un mic internat particular din Zevenbergen, un oraș aflat la câteva mile de Zundert, iar la 13 la Institutul Tehnic din Tilburg. Investigațiile recente arată că van Gogh a început să deseneze încă de mic. 4 schițe din 1862 (pe atunci avea 9 ani) au fost conservate; 2 dintre ele reprezintă natura, celelalte sunt copii. Câteva cunoscut peisaje datează din 1863-1873, în ele marea putere de observație fiind evidentă.

    În august, după ce este concediat merge la Bruxelles. De acolo s-a dus la preotul paroh Frank în Cuesmes în regiunea Borinage, unde va sta până pe 15 octombrie 1880.

Bruxelles și Borinage (1878 – 1880)

    Van Gogh s-a decis apoi să se mute în regiunea minieră Borinage. Acolo a susținut familii sărace cu ajutorul lecturilor din Biblie. Tatăl său a plătit pentru fiul său costul unei camere din casa din Rue Eglise, nr. 39, la Paturages. Van Gogh a compromis lucrurile și de această dată. Interpretând exagerat textul evanghelic, a trăit în sărăcie. S-a mutat într-o colibă unde dormea pe podea și se hrănea cu apă și pâine. Tot ce avea a donat săracilor, iar pe cei bolnavi i-a îngrijit cu atenție.

    Van Gogh și-a continuat cu și mai multă încăpățânare munca sa de predicator în Borinage. În 1880 corespondența dintre el și Theo a încetat până în luna iulie. Din cauza condițiilor a fost obligat totuși să renunțe la munca de predicator; au urmat apoi pregătirile pentru meseria de artist.

Haga: întoarcerea (1882-1883)

    În 1882, în viața sa apare Clasina Maria Hoornik, numită Sien, o prostituată mai în vârstă decât el, însărcinată și deja mamă a unei fetițe. Ea îi devine lui Vincent prietenă și model. Decide să se căsătorească cu ea. Odată cu nașterea copilului, dificultățile economice vor fi mai mari, iar singura sursa de venit pentru familie este alocația lui dată de fratele său. În 1883, greutățile devin insuportabile. Theo l-a convins pe Vincent să o părăsească pentru a se dedica în totalitate artei.

    Petrece o perioadă de singurătate în nordul Olandei, iar în decembrie 1883, Vincent se întoarce din nou în casa părinților, care acum se află în nordul regiunii Brabante. Acolo creează sute de tablouri și desene, dă lecții de pictură, învață să cânte la pian și citește. În luna martie a anului 1885 moare tatăl său, iar în noiembrie pleacă la Anvers.

    În 1886 se înscrie la Școala de Arte Frumoase și se cufundă în studiu. Vincent nu trece de examene, iar cariera îi este compromisă. Decide că într-un singur oraș merită să trăiești și pornește către Paris.

Paris (1886 – 1888)

    Vincent vrea să-și facă un nume în lumea artei. Parisul era cel mai bun lucru pentru un artist. Atunci, orașul era metropola viitorului, locul în care a apărut fotografia și cinematografia, dar mai mult era leagănul impresionismului, mișcarea artistică care l-a influențat pe van Gogh.

    Vincent ajunge la Paris pe 28 februarie 1886. Theo, care era directorul unei galerii de artă din capitala Franței, îl găzduiește în locuința sa, mai întâi pe strada Laval, lângă Place Pigalle, și apoi pe strada Lepic, în cartierul Montmartre. Cei doi încep o conviețuire care le aduce numai beneficii.

La începutul șederii, van Gogh lucrează în atelierul faimosului pictor academician, Fernand Cormon. În acest atelier întâlnește persoane cum ar fi Henri de Toulouse-Lautrec, Émile Bernard și Louis Anquetin. Datorită lui Theo, ii mai cunoaște pe Claude Monet, Camille Pissarro, Alfred Sisley, Pierre-Auguste Renoir și Paul Signac.

    În doi ani, artistul a realizat 230 de tablouri. Vincent discută cu artiștii și frecventează aceleași locuri. Unele dintre acestea sunt Tambourin, un cabaret de pe Bulevardul Clichy și localul lui Tanguy, un magazin de materiale pentru pictură situat pe strada Clauzel. Împreună cu Bernard, Toulouse-Lautrec, Anquentin și Paul Gauguin formează grupul “Micului bulevard”. Ca urmare a acestui proiect, Gauguin va veni să locuiască cu Vincent la Arles.

    În 1887, tensiunea dintre Theo și Vincent crește. „Odată este o persoană normală, dulce, iar apoi devine egoist și rece” declară Theo despre fratele său. Într-o scrisoare către Wilhelmine mai spune: „Viața alături de Vincent este insuportabilă. Nimeni nu poate să vină la mine acasă pentru că Vincent nu face decât să se certe cu toți”. La Paris pictorul a început să fumeze și să bea, lucruri ce i-au declanșat tulburări psihice. Orașul i se pare insuportabil așa că în februarie 1888 pleacă în Arles, orașul din Provence.

Provence (1888 – 1889)

    Van Gogh ajunge în Arles în plină iarnă și este susținut de fratele său cu 250 de franci lunar. Ajuns acolo, Vincent se cazează la Hotelul Carrel, situat pe strada Cavaleriei, la numărul 30, iar la începutul lunii mai închiriază pentru 15 franci pe lună patru camere într-o clădire din Piața Lamartine numărul 2; este vorba despre celebra „Casă galbenă”.

    În 15 luni artistul pictează peste 200 de tablouri. În unele tablouri găsim culoarea mult iubită de van Gogh, galbenul. Paul Gauguin, care a fost oaspete al lui Vincent în anul 1888, vorbește despre dragostea lui van Gogh pentru galben. În Gauguin, artistul vedea prietenul ideal. Ei au început lucrările împreună, iar Paul a fost influențat de van Gogh. Dar în Ajunul Crăciunului, fără un motiv anume, Vincent ia un brici cu care vrea să-l rănească pe prietenul său. Paul fuge înspăimântat și petrece noaptea într-un hotel. Între timp, Vicent își taie lobul urechii și il dă unei dame de companie pe nume Rachel.

Gauguin scrie despre ceea ce s-a întâmplat:

  În ultima perioadă a șederii mele Vincent a devenit excesiv de nepoliticos și contradictoriu, apoi s-a liniștit. Într-una din seri, l-am surprins pe Vincent că se apropria de patul meu. Cum se explică faptul că mă trezisem în acel moment? A fost de-ajuns să-i spun pe un ton serios: «Ce se întâmplă, Vincent?» pentru ca el, făra să scoată un sunet, să se întoarcă în pat și să adoarmă profund. Îmi venise ideea de a-i face un portet în timp ce picta natura moartă pe care o îndrăgea atât de mult, floarea-soarelui. După ce am terminat portretul, mi-a spus: «Sunt chiar eu, sunt eu, cel care a devenit nebun». În aceeași seară am mers la cafenea. A luat un absint ușor. Dintr-o dată, mi-a aruncat paharul și conținutul în față. Am evitat lovitura și, luându-l de braț, am ieșit din cafenea, am traversat Piața Victor Hugo și, în câteva minute, Vincent era în patul său, unde a adormit în câteva secunde și nu s-a mai trezit. Când s-a trezit, mi-a spus foarte calm: «Dragul meu Gauguin, am sentimentul vag că te-am jignit aseară». «Te iert din toată inima, dar scena de ieri s-ar putea repeta și, dacă m-ai lovi din nou, nu m-aș mai stăpâni și te-aș strânge de gât. Permite-mi, așadar, să-i scriu fratelui tău pentru a-l anunța cu privire la revenirea mea». Ce zi, Dumnezeule! Seara, după cină, am simțit nevoia să ies singur, să iau o gură de aer și să simt parfumul dafinilor înfloriți. Am traversat aproape în întregime Piața Victor Hugo când am simțit în spatele meu pași scurți și grăbiți. M-am întors tocmai în momentul în care Vincent se năpustea asupra mea cu un briceag în mână. Cred că privirea mea în acel moment a fost destul de înfricoștăare, pentru că el s-a oprit și lăsând privirea în jos, a luat-o la fugă până acasă [...] După o vreme, am mers la un hotel din Arles unde, după ce am întrebat cât este ceasul, am luat o cameră și m-am dus la culcare. Eram foarte agitat și am adormit spre dimineață. M-am trezit destul de târziu, în jurul orei șapte și jumătate. Odată ajuns în piață, am văzut mulțimea. În apropierea casei noastre erau jandarmi și un domn mic de statură, care era comisar de poliție. Iată ce se întâmplase. Van Gogh s-a întors acasă și si-a tăiat urechea complet. A trecut mult timp ca să oprească hemoragia, din moment ce pe lespezi erau aruncate haine îmbibate de sânge, în ambele camere de la parter. Cele două camere și scara dinspre dormitor erau murdare de sânge. Când am vrut să ies, cu o beretă bine potrivită pee cap, am mers glonț într-una din acele case în care se găsea dama de companie care păzea urechea lui Vincent împachetată. «Iată - spuse ea - o amintire», apoi a fugit și a intrat din nou în casă, s-a șezat în pat și a adormit. Se îngrijise însă să închidă ușile și să pună pe masa de lângă fereastră o lumânare aprinsă

    Aceasta este povestea spusă de Gauguin, la câțiva ani după ce a avut loc întâmplarea. Se spune că nu Vincent și-ar fi tăiat urechea, ci că a fost un accident. Pentru o eventuală anchetă, poliția a păstrat lobul urechii lui van Gogh într-un vas cu alcool.

    După ce-și taie urechea, Vincent este internat la spitalul din Arles. Acolo vine și fratele său, Theo, anunțat de Gauguin care s-a întors la Paris. Vincent se pune pe picioare, dar crizele care urmează îl obligă să se întoarcă la spital. În martie 1889, 30 de cetățeni din Arles semnează o petiție prin care artistul să părăsească orașul, iar Casa galbenă este închisă din ordinul poliției. Van Gogh decide să facă tot posibilul pentru a se vindeca, iar la 8 mai 1889, se internează din proprie inițiativă la spitalul de psihiatrie din Saint-Paul-de-Mausole, lângă Saint-Rémy-de-Provence.

Saint-Rémy (1889)

    La sfârșitul lui 1888, obosit și incapabil să lucreze, Vincent s-a internat din nou, de această dată într-un sanatoriu din Saint-Rémy-de-Provence. începea cea mai prolifică perioadă din cariera artistului, când lucrează aproape un tablou pe zi, desenează foarte mult, își corectează „greșelile” și amănuntele de care nu era mulțumit, își dorește să revină și să devină, în sfârșit, un pictor de succes. Aici, sub îndrumarea medicului Peyron, Vincent se bucură de libertate și continuă să picteze însoțit de un supraveghetor.Artistul trăiește momente extreme chiar și aici. La sfârșitul anului 1889, în timpul unei crize înghite culori.

    Crizele devin din ce în ce mai frecvente, grave și lungi. Între perioadele de suferință va picta un mare număr de lucrări și schițe, ce exprimau chinurile sale în forme zvârcolinde, expresioniste. Din această perioadă datează și celebrii Iriși, vânduți la Sotheby, New York, în 1897 și Noapte înstelată. Cu ajutorul fratelui său Theo, Vincent participă la Salonul Artiștilor Independenți din Paris și expune lucrări la diferite expoziții.

    O criză îl doboară din nou; nu va rămâne la Saint-Remy. El se teme că nebunia ar putea să îi distrugă capacitatea de a picta și pleacă la un doctor cu experiență, cunoscutul doctor Gachet.

Auvers-sur-Oise și moartea (1890)

    În mai 1890, Vincent îl vizitează pe Theo și familia sa, după care este transferat la Auvers-sur-Oise - un mic sat de lângă râul Oise situat la aproximativ 30 km de Paris -, la doctorul Gachet. Pe 20 mai ajunge și Se stabilește prima dată la Hotelul Saint-Aubin, apoi la cafeaua-pensiune a soților Ravoux. A reușit să picteze peste 70 de tablouri în mai puțin de 2 luni. Medicul devine prietenul pacientului său și-l invită la casa lui în fiecare duminică. Se zvonește însă că Vincent ar fi avut o legătură amoroasă cu fiica doctorului, lucru datorit căruia i-a fost interzis să calce pragul casei doctorului.

    Pe 27 iulie 1890, Vincent iese pe câmp să picteze. Soții Ravoux mărturisesc că la întoarcere artistul s-a împușcat în piept cu un pistol. Doctorul Gachet îl informează imediat pe Theo. Theo ajunge imediat la fratele său și îi este alături atunci când moare în noaptea de 29 iulie 1890, marți, la ora unu noaptea. Vincent a luat pistolul din Pointoise ori l-a împrumutat de la un fermier pentru a speria ciorile. Funeraliile lui van Gogh au avut loc pe 30 iulie. Sicriul său și întreaga cameră în care au avut loc funeraliile au fost împodobite cu floarea soarelui [aceasta fiind floarea lui preferată].

    Biografii Steven Naifeh și Gregory Whit Smith susțin însă că van Gogh nu s-a sinucis. Potrivit celor doi scriitori este mult mai probabil ca artistul să fi fost împușcat din greșeală de doi băieți, decât ca pictorul să fi ieșit pe câmp pentru a picta, după care să se împuște în piept, relatează BBC. „Conform oamenilor care-l cunoșteau, Vincent van Gogh a fost omorât accidental de doi băieți, însă acesta a vrut să-i protejeze, susținând că vina este doar a lui”, a declarat Naifeh. Mai mult, în urma cercetărilor a reieșit faptul că unghiul glontelui era unul oblic, și nu drept cum ar fi trebuit să fie dacă artistul s-ar fi sinucis.

    Dintre toate picturile lui van Gogh, Lan de grâu cu corbi a fost, probabil, subiectul celor mai multe speculații. Mulți cred că este ultima lui lucrare, considerând cerul învolburat plin de ciori și poteca întreruptă ca prevestiri ale morții apropiate.

 

NOV

28

2017

18:35:14